Program Premium
B.R.A.V.E.
Program premium de public speaking
pentru lideri și antreprenori
Te-ai gandit vreodată cât de mult te costă tăcerea?
Fiecare oportunitate pierdută de a vorbi cu impact – la birou, într-un interviu, sau în fața unui public – e șansa ta, primită de altcineva, care a avut mai mult curaj.
De câte ori ai avut o idee bună, dar nu ai spus-o pentru că nu te-ai simțit pregătit?
Sau de câte ori ai vorbit, dar ai simțit că oamenii nu te-au ascultat cu adevărat?
Asta înseamnă să pierzi: încredere, respect și, de multe ori, chiar oportunități care ți-ar fi schimbat cariera.
Dar nu trebuie să fie așa. Am creat pentru tine un program intensiv de public speaking, pentru un număr limitat de participanți. 10 săptămâni de practică, de susținut și analizat prezentări.
Metodologia
Ce este B.R.A.V.E.?
Bazele discursului
Ce, cum și de ce comunicăm. Fundamentele pe care construim tot restul.
Relația cu publicul
Cum o construiești așa încât să te asculte cu interes, de la primul moment.
Autenticitate
Cum să suni cât mai aproape de ceea ce ești tu. Fără măști, fără șabloane.
Voce
Respirație corectă, ritm adecvat, pronunție clară, expresivitate vocală.
Emoție
Cum transformi emoția în energie, nu în blocaj. Cum o gestionezi pe scenă.
Pentru cine este
Cui se adresează?
B.R.A.V.E. este pentru lideri care trec printr-un proces de transformare.
Antreprenori
Care vor să vorbească în public fără trac și să câștige încrederea audienței
Lideri
Care țin prezentări în fața investitorilor, partenerilor sau echipelor lor
Profesioniști
Care participă la conferințe, podcasturi sau emisiuni și vor să-și îmbunătățească prezența scenică
B.R.A.V.E. e pentru tine dacă:
- Ai ceva de spus, dar simți că nu „te auzi”
- Ți se pune un nod în gât când trebuie să prezinți
- Ți s-a spus că ai o idee bună, dar nu reușești s-o transmiți convingător
- Te-ai săturat de „șabloane de discurs” și vrei să fii tu
- Ai vorbit deja în public, dar vrei mai multă claritate, coerență și impact
- Simți că, pe măsură ce înaintezi în prezentare, pierzi interesul audienței
Formatul
Cum se desfășoară?
4
Sesiuni individuale (1:1)
Structurăm mesajul, rafinăm discursul, lucrăm pe livrare. Online sau față în față, cu programare flexibilă.
3
Sesiuni de grup
Susținere de discurs, filmare, analiză și feedback. Presiunea ochilor care te privesc, într-un cadru sigur.
Un grup are între 5–10 participanți. Calendarul sesiunilor îl stabilim împreună, cu o distanță recomandată de o săptămână între sesiuni. Programul se desfășoară pe parcursul a 10 săptămâni.
Rezultate
Ce înveți?
Te familiarizezi cu vorbitul în fața publicului
Te obișnuiești cu camera de luat vederi
Afli modalități de captare a atenției
Înveți să structurezi concis și clar un mesaj
Combați monotonia din voce
Te pregătești să răspunzi la întrebările care vin din public
FAQ
Întrebări frecvente
Care este prețul?
Investiția în programul B.R.A.V.E. este de 2800 EUR + TVA. Prețul include toate cele 7 sesiuni (4 individuale + 3 de grup), feedback personalizat și materiale de lucru.
Pot plăti în rate?
Da, plata se poate face în 2 rate – 50% la rezervare, iar restul la începerea cursului.
Ce se întâmplă dacă nu pot ajunge la o sesiune?
Reprogramarea e posibilă cu 48 de ore înainte, dacă se încadrează în cele 3 luni alocate grupului. La a doua reprogramare a aceleiași sesiuni, aceasta va fi considerată efectuată.
Am nevoie de experiență anterioară?
Nu. Programul e adaptat nivelului tău. Ai nevoie doar de o voce și de dorința de a o folosi conștient.
Testimoniale
Ce spun absolvenții B.R.A.V.E.
Am participat la programul B.R.A.V.E. și pot spune, fără exagerare, că a fost o experiență transformatoare. Întâlnirile de grup au fost spații în care am lucrat nu doar la nivel de conținut, ci cu tot ce înseamnă prezență: corp, emoții, voce. A fost genul de lucru care te scoate din cap și te aduce în tine.
În paralel, sesiunile individuale de coaching au adus structură, claritate și finețe în felul în care îți construiești și livrezi mesajul.
Ce mi s-a părut cu adevărat valoros este că nu am fost împinsă să mă „încadrez” într-un model standard. Dimpotrivă, am lucrat cu propriul meu material, cu cine sunt eu, astfel încât mesajul să devină clar și convingător, fără să pierd autenticitatea.
Melania este nu doar un trainer excelent, ci și un coach foarte prezent, direct și provocator, în sensul acela bun, care te duce exact acolo unde ai nevoie să crești.
Recomand cu multă căldură acest program oricui își dorește să își găsească vocea și să o folosească cu sens.
Următorul pas
Programează o sesiune de cunoaștere
Sesiunea este gratuită, durează 30 de minute și ne ajută să vedem dacă B.R.A.V.E. e potrivit pentru tine.
Programează acum
Melania Medeleanu
Peste 25 de ani de experiență în televiziune și radio. Trainer de dicție și public speaking, cu peste 10.000 de cursanți formați. Am creat B.R.A.V.E. din convingerea că fiecare lider merită să fie auzit.