Categories
- cuvinte (47)
Ultimele articole
- Un început de dialog despre un final de viață25 noiembrie 2023
- Un Ro-Alert ca să-ți pese6 septembrie 2023
- Tu cine ești?18 ianuarie 2023
- Un început de dialog despre un final de viață
Am fost genul ăla de copil – care-ar fi dat orice să facă parte din gașcă dar căruia îi era teamă mereu să nu spună ceva nepotrivit. Așa că alegea să tacă. Mutulică. În rarele tentative de a părea sociabilă vorbeam mai mult decât era cazul, întru compensare. Și-apoi mă perpeleam încercând să-mi aminteasc cât din ce-am spus era cu adevărat necesar. Căci așa fusesem învațată- să vorbesc doar dacă am ceva de spus.
Cu timpul s-au mai aciuat în mintea mea și alte griji. Privirile celorlalți. Ce spun ele oare cu adevărat? De ce se holbează oamenii ăștia la mine? Ochii sfredelitori care miroseau, știam eu, frica.
Și-apoi senzația aia îngrozitoare că, de fapt, acolo, în fața mea, sunt niște oameni la pândă. Atenți la fiecare greșeală, vânându-mi fiecare ezitare despre care urmează apoi să vorbească zile întregi.
Sunt doar două mituri cu care am mers multă vreme prin viață și care m-au făcut să refuz cu grație absolută o mulțime dintre șansele care mi-au ieșit în cale.
Mi-a luat ceva să mă prind că multe dintre spaime le-am pus acolo de una singură. Și și mai mult să le dau la o parte.
Dacă și-n mintea ta apare panica atunci când un șef îți cere să ții o prezentare, poate te ajută să afli câte ceva despre ce se întâmplă în mintea privitorului când tu vorbești.
Iaca:
Video-ul de mai sus e doar un episod din cele 40 ale cursului de Public speaking înregistrat pentru aceia care vor să parcurgă teoria în ritmul lor. Întregul curs, în Black Friday discount îl găsiți aici: Public Speaking Curs Înregistrat – Melania Medeleanu
Iar dacă vreți să încercați și emoția pe bune, cu ochi ațintiți asupra voastră, vă puteți înscrie aici la ultimul curs de public speaking din acest an: Public Speaking Curs Live – Melania Medeleanu