Categories
- cuvinte (47)
Ultimele articole
- Un început de dialog despre un final de viață25 noiembrie 2023
- Un Ro-Alert ca să-ți pese6 septembrie 2023
- Tu cine ești?18 ianuarie 2023
- Un început de dialog despre un final de viață
Ieri au fost alegeri parlamentare în Republica Moldova, moment bun de tras cu ochiul nu doar la performanța politică a Maiei Sandu și a partidului condus de ea ci și la felul în care Maia se exprimă.
Îmi dau seama că atunci când o pomenesc îi spun cel mai adesea “Maia” – nu doamna Sandu, nu neapărat “Maia Sandu”. Și nu din lipsă de respect, ci pentru că o simt cumva aproape de oameni. E una dintre calitățile ei importante. Luptătoare, fermă, hotărâtă, Maia are totuși această căldură care te face s-o simți aproape. Nu e doar din pricina staturii, ci și a felului în care vorbește. În secvența de mai jos (la ieșirea de la vot), zâmbește și asta o face plăcută și luminoasă.
Dar haideți să ne uităm la mesaj și la felul în care vorbește.
Are emoții? Evidente. Sunt deranjante emoțiile astea vizibile? Cel mult pentru ea. Privitorul e încântat. Dacă și Maia are emoții….E ok ca un politician să aibă emoții? Desigur. E un moment important pentru ea și în momentele importante avem emoții indiferent de statutul nostru – și actorii, și sportivii, și managerii, și studenții – cu toții avem emoții în situațiile cu miză. Important e să nu le lăsăm să ne distrugă discursul.
Cum arată mesajul? Uitați-vă ce frumos și clar e structurat (am ales o secvență de doar un minut). Ce conține el?
Câte plusuri în doar un minut!
Pronunția e clară, accentul moldovenesc abia sesizabil. Și chiar dacă ar fi fost, suntem totuși în Republica Moldova, nu in Romania, e mai degrabă nefiresc să NU existe.
Unde ar mai fi puțin de lucru e la ritm – deși e un ritm bun, ușor de urmărit, fiecare frază începe și se încheie la fel, ceea ce poate deveni, pe interval mai lung, monoton.
Limbajul nonverbal e în acord cu fiecare idee pe care o scoate pe gură – capul care se înclină la cuvinte importante, contactul vizual fără cusur – privirea e distribuită către fiecare reporter/cameră de luat vederi, așa încât fiecare privitor, indiferent la ce post se va uita, va surprinde această privire directă.
Înfățișarea e impecabilă. Părul e coafat lejer, machiajul foarte natural, aproape inexistent. Cămașa albă, simplă, pantaloni care-i subliniază talia. Nu e nimic care să distragă atenția de la mesaj.
Felicitări, Maia!
Politicieni români, luați și învățați!