Nu virusul ne fură viețile, ci alegerile noastre

M-am trezit dimineață cu știrea despre incendiul de la spitalul din Ploiești. Aș vrea să zic “ultimul din seria” dar cred că e mai corect “cel mai recent”.

Ancheta e abia la început dar laitmotivul acestor incendii e oxigenul. Concentrația uriașă de oxigen din toate spitalele Covid.

Când se vorbește despre presiunea asupra spitalelor nu e vorba doar despre medici sau doar despre medicamente. E, poate în primul rând, despre infrastructură. Nu, nu se poate repara în doi ani ce nu s-a făcut în ultimii 30 – indiferent ce Superman, Spiderman sau Zâna zorilor ar veni la putere.

Mie azi mi-e teamă să merg într-un spital. Mă doftoricesc cum pot acasă. Probabil la fel fac mulți pacienți – dar pentru unii dintre ei asta poate fi fatal.

Știu, în contextul ăsta, că singurul lucru pe care pot să-l fac ca să evit spitalul e să mă păzesc cât pot de bine. Iar pentru mine, acest cât pot de bine e, dincolo de mască, vaccinul. M-am programat la a treia doza.

Mi-e greu să scriu ce urmează să scriu – mi se pare că oricât te-ai strădui, e imposibil să găsești tonul potrivit pentru subiectul ăsta – cel care să nu judece, să nu atragă sau să nu genereze hate speech.  Nu asta mi-e intenția. Dar chiar și în zilele astea în care am rămas (la propriu) fără glas, aș vrea să nu uit că am o voce și e datoria mea s-o folosesc cât știu și cât pot.

Una dintre valorile mele fundamentale, fără de care nu mă văd trăi, este libertatea. Așa că, pentru mine, obligativitatea vaccinării e exclusă. Nu pot concepe încălcarea libertății cuiva. În același timp însă, libertatea nu e gratuită. Costul ei e responsabilitatea. Libertatea  nu poate exista în absența responsabilității – altfel, în numele ei se pot comite atrocități.

Libertatea de a nu te vaccina, deci de a permite virusului să acționeze nestingherit pentru încă multă vreme de acum înainte (doar vaccinarea în proporție suficient de mare poate să-l stingă – are unde să se așeze – știm deja că și cei vaccinați se pot infecta – dar nu mai poate dezvolta noi și noi mutații, nu mai are forță) ne pune tuturor viețile în stand by.

Dincolo de răul pe care ți-l poate face ție e și răul pe care-l poate face celorlalți – presiunea asupra spitalelor– despre care vorbeam mai devreme – e pusă în special de pacienții care ajung în stare grava – și, deja e dovedit statistic, cei mai mulți dintre ei sunt nevaccinați.

O comunitate funcționează câtă vreme respectăm regulile acelei comunități. Când alegem să nu, asta echivalează cu sfidarea ei. Și dacă nu-i acceptăm regulile, poate că n-ar trebui să primim beneficiile pe care le oferă apartenența la comunitate.

Mă opun cu întreaga mea ființă vaccinării obligatorii. Alegerea ta de a nu te vaccina e o alegere personală, e pe riscul tău. Dar când riscul se transferă și asupra comunității, atunci cred că e indicat să fie luate în calcul 2 direcții:

1. Retragerea din comunitate, cu orice ar putea însemna asta – nu poți participa la evenimentele/ viața comunității decât dacă ești vaccinat/testat constant, pe banii tăi.
2. În cazul în care te infectezi și starea ta se agravează atât de tare încât ajungi la spital, să achiți toate costurile tratamentului tău. E obligatoriu să primești îngrijirile care să-ți salveze viața, dar n-ar trebui să fie gratuit – dacă ai riscat, îți asumi și cheltuielile care vin la pachet.

Se face aproape un an de când e vaccinul – și-a dovedit deja utilitatea. Efectele adverse sunt minime în raport cu beneficiile. În țările cu proporție mare de vaccinați, chiar dacă sunt în continuare persoane infectatate,  numărul morților e infim. Acolo viața și-a reluat cursul.

Virusul ăsta nenorocit ne-a furat deja doi ani din viață. De-acum, daca ne mai fura cineva timp nu e virusul ci noi și alegerile pe care le facem.

foto: g4media