“Bă, ONG-istule!”

“- Ong-istă? Păi da, că aveți timp de acțiuni de binefacere!”

Replica era adresată unei doamne care comentase la una dintre postarile mele.  Mi-a urlat în urechi disprețul. Ce scursură a societății trebuie să fii dacă, ia uite, în loc să muncești ca un om responsabil, ai timp de acțiuni de binefacere.

Aș vrea să cred că e o opinie izolată. Că e cineva care pur și simplu a încurcat borcanele, n-a înțeles cum stă treaba, prea prinsă în treburile ei de om mare.
Dar adevărul e că am mai auzit replica – ironică sau condescendentă, acuzatoare alteori – ea pune la îndoială orice ființă care și-a permis să simtă că viața e mai mult decât casă, serviciu și distracție. Mai mult decât atât, presupune că a lucra într-un ONG e o chestiune pe care o faci printre picături, dacă mai încape.

Replici ca aceasta arată că a fi ONG- ist nu e o treabă de luat în serios. E, așa, o etapă romantică din viață, dar mai devreme sau mai târziu o să te apuci totuși de ceva care merită  respect.

1. Florența Ilie – de la Asociația Magic – mi-e la îndemână să vorbesc despre ea, pentru că o știu ca pe buzunarele mele. Telefonul ei e întotdeauna deschis, la orice oră din zi și din noapte, că omul care te sună cu o grijă nu se uită la ceas. Când am făcut Magic Home, refugiul părinților care au copii internați la IOB,  Florența a încercat întâi să gestioneze situația de la ea de acasă.  Dar ei, părinții, erau prea mulți  – un du-te vino continuu, la ore așa de diferite, că numai drumurile până acolo să le deschidă îi ocupau ziua. Florența n-a stat pe gânduri.  S-a mutat acolo.

2. Marian Ursan – vine dintr-o familie de romi din Călărași. Într-o comunitate în care nunțile și praznicele se fac în stradă, el a înțeles așa- că trebuie să-i fii omului aproape și la bine și la rău. În 2011 a făcut Asociația Carusel, care are grijă de oamenii străzii.  Iese noaptea pe străzi să le dea un ceai și o pătură. Intră în canale – da, acolo unde pute, ca să-i scoată și să-i ducă la un centru unde să facă un duș, să-i examineze un doctor. Femeilor le dă tampoane.  Împarte cu ei biscuiți. Le vorbește. Îi ascultă. Le organizează înmormântările și le pune pălărie în sicriu, că asta le-a fost ultima dorință.

3. Magda Săvuică – Om de comunicare.  Făcea drumuri la Vaslui cu pachete pentru  nevoiași.  De două ori pe an. Se încărca cu poveștile lor și apoi, juma’ de an îi purta prin suflet și se întreba cui or fi rămas. Într-o zi și-a făcut bagajul pentru două săptâmâni. De atunci s-a mai întors în București doar în vizită. Între timp, pe unul dintre copiii pe care i-a salvat de la îngheț l-a și adoptat. Azi umblă din sat în sat, din casă în casă – care stau să cadă. Vorbește cu băbuțe și moșnegi fără dinți în gură, spală și îmbracă prunci, le duce mâncare și cărți.

Trei din niște sute de oameni pe care i-am cunoscut de  când am devenit ONG-istă.

N-au program de la 8-4. Nici la 5. Nici la 6 – putem continua cu numărătoarea. Se uită la ceas doar ca să vadă cât bine mai încape într-o zi.
Aș vrea să fiu ca ei? Și dacă-aș vrea n-aș putea. Nu înțeleg de unde au atâta forță.

Fiecare dintre ei a început ca voluntar. A fost acolo un strigăt, o chemare, o nevoie acută de a nu trăi doar pentru sine.

Grijă mare, voluntari, nici nu știți ce primejdie vă paște! Timpul vostru, dăruit astfel, se poate transforma într-o zi într-o meserie. Deloc ușoară, cu bemol peste bemol la capitolul viață personală, dar cu inegalabila satisfacție pe care numai să fii de folos cuiva ți-o poate da.

Azi e ziua internațională a voluntariatului. Cât am avea de sărbătorit pentru fiecare om ajutat! Cât de plâns pentru cei pe care i-am lăsat în urmă!

La mulți ani, voluntari! Azi închin un pahar în cinstea noastră!

Sursa foto: cmmb.org