DA, cum să Nu?

Mi-am petrecut jumătate din viață spunând DA, că doar nu se cuvine să refuzi. Ce fel de om e acela pe care-l rogi ceva și zice NU?

Așa că, dacă ai nevoie de cineva care să stea peste program, să țină locul unui coleg care vrea să plece la mare, să facă un referat în plus, să muncească la o prezentare care nu e din domeniul său, ei bine, DA, I’m your woman! Sigur că am rămas în urmă cu propriile planuri, sigur că am văzut locuri pe care le-au ales alții și am tânjit la călătoriile de pe propria-mi listă și sigur că am dat-o-n bară de câteva ori pentru că am spus DA inclusiv unor lucruri la care nu mă pricepeam.

Dar, chiar dacă pe alocuri abuziv, uitându-mă-n urmă, cred că acest DA a avut beneficiile lui. M-am băgat de-atâtea ori în horă, încât, jucând, am învățat lucruri la care nici nu m-aș fi gândit că ar putea vreodată să-mi fie de folos: “Ai putea oare să arunci un ochi, să vezi de ce nu vorbește acest copil?” (câteva luni mai târziu începeam masteratul în Logopedie și învățam lucruri care aveau să-mi schimbe radical traseul profesional)

La 40+, când trag linia DA-urilor mele forțate, aș spune că am identificat 3 specii de DA care te scot din ale tale:

1. Primul e DA-ul de rușine – cum să refuz omul, ce-o să creadă despre mine? Pe ăsta cred că l-am experimentat mulți dintre noi.
Ultima oară când am văzut-o pe UAC albă și curată era vară. Bebe își făcuse loc printre prioritățile mele și mă gândeam că în scurt timp, broscuța va trebui să-și găsească alt lac iar locul ei să fie luat de o mașină de familie, în care să încapă și un scaun de copil, pe care să-l introduc prin ușa aferentă lui, și nu printre cele două locuri din față.
Am împrumutat rar mașina și ultima oară când am făcut-o aveam o reținere. Dar nu se face să refuzi un prieten bun care are nevoie să ajungă urgent în provincie și n-are cu ce. De ajuns n-a ajuns nici el urgent, nici mașina întreagă. Cu daună totală, n-am putut decât să mă bucur că n-a fost nimeni rănit și că am luat pe ea prețul de asigurare, fără să mai trec prin efortul găsirii unui cumpărător.

2. DA-ul de teamă: pleacă trenul. Așa o fi. Trenurile pleacă. Dar partea bună e că, adesea, sunt mai multe trenuri care circulă pe aceeași rută. Și dacă unul s-a oprit în gara ta, o fi pentru că meritai să fii stație. Și dacă ai meritat o dată, sunt șanse destul de mari să mai meriți și pe viitor, ba chiar să fii una dintre stațiile alea în care trenul te așteaptă, pentru că tu ești PASAGERUL potrivit. Tot ce ai de făcut pentru asta e să continui să meriți.
Și dacă ți-e teamă de ce ai pierdut pentru că n-ai urcat în primul tren, ei bine, adevărul e că habar n-ai ce s-ar fi întâmplat. Poate trenul ăla te-ar fi dus la destinația potrivită dar la fel de bine ar fi putut deraia pe traseu. Și ce sens are să te concentrezi pe “cum ar fi fost dacă?”, câtă vreme în fața ta mai sunt atâtea “cum va fi când…” Ca să nu mai zic ce fain ajunge să fie când nu mai aștepți trenul ci comanzi un Uber, că ai înțeles exact unde vrei să ajungi și cum.

3. DA-ul din entuziasm- n-are cum, frate, să nu-ți iasă! Adică, uită-te la tine – n-ai muncit degeaba! Munca ta e recunoscută și apreciată. Iei dimineața avionul și ajungi la Cluj, ții o prezentare până în prânz, alergi la avionul de întors, apoi ai un curs de la 7-9 și la 11 bagi un jurnal la tv. Și pentru că, nu-i așa, poți mai mult de atât, după jurnal te urci în mașină și te duci până la tabără, să prinzi ședința voluntarilor și să te asiguri că totul merge conform planului.
Vine ziua în care te uiți în telefon și-ți dai seama că în ultimele 200 de apeluri nu e niciunul dintre prietenii tăi. Că unde să mai încapă și ei? “te sun eu!”, le-ai zis. Și-ai fost așa de credibilă încât ei încă așteaptă.
Da, te încarci și te bucuri de lucrurile pe care le faci – și le faci cu entuziasm și bună credință. Dar undeva trebuie să existe și butonul de pauză, ăla în care să apuci să desfaci, să așezi în tine bucuriile astea. Altfel vin și trec, se consumă, te consumă și, la un moment dat, te lasă fără vlagă.

Într-o zi cu ceasul ticăind, lucrurile s-au liniștit în lumea mea.
S-a întâmplat în fața unei coli albe, pe care am așezat priorități și întrebări, le-am găsit ordinea și dichisul, le-am găsit răspunsurile și furiile și-apoi am spus: DA? Bine. Dar doar dacă-ți fac cunoștință cu NU.
2 întrebări esențiale:
– E cineva anume căruia nu pot să-i spun NU? Adesea cererile nerezonabile pe care le acceptăm vin de la aceiași câțiva oameni care s-au prins repede de slăbiciunea ta. Cine sunt oamenii aceia și ce s-ar întâmpla dacă i-ai refuza? Cum ar arăta viața ta dacă cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla dacă le zici NU, chiar s-ar întâmpla? (O să te surprindă, dar nu e deloc așa dramatic cum pare. Cel mult, oamenii aceia ar putea dispărea din viața ta – s-ar putea să fi primit de fapt un cadou!)
– Rugămintea pe care o primesc se potrivește cu ce-mi doresc și ce pot eu să fac? Da, știu că sunt două întrebări aici, așa că le răspund pe rând. Dacă ceva-ul solicitat îmi consumă puțin timp și mi-e ușor să-l fac, primesc, chiar dacă nu-mi doresc neapărat. Dacă îmi consumă mult timp și energie, mă întorc la prioritățile mele. Căci știu că timpul și energia astfel consumate sunt luate din același pahar cu resurse pe care le folosesc pentru proiectele mele. Îmi doresc să fac acel ceva? Chiar dacă răspunsul e DA, mă întorc la prioritățile mele și mă întreb cât de mult rămân în urmă cu ele daca accept noua solicitare. Mi-e greu, de obicei, să refuz ceva cu care rezonez dar am intrat deja în partea a doua a vieții mele, așa că nu-mi permit să cer de la mine mai mult decât pot duce. Dar am învățat cum să-l spun pe NU, așa încât cel ce mi-a adresat rugămintea să nu se simtă ofensat:

Cum să spui un NU rezonabil
Probabil că or fi multe metode, dar cea mai eficientă pentru mine pornește de la experiența proprie cu mulți oameni care n-au fost capabili să spună NU și m-au încurcat teribil. Așa că îmbrac NU-ul în câteva haine, care să-l facă mai ușor de primit:
1. Mulțumesc că te-ai gândit la mine. Serios – adică sunt o mulțime de oameni în univers care ar putea face lucrurile mai bine decât mine și totuși numele meu a rezonat cel mai bine cu dorința ta (sau sunt a 12-a din lista, cu 11 care te-au refuzat înainte dar și asta e la fel de ok)
2. Explic de ce nu rezonez cu subiectul sau de ce nu încape pe lista mea și spun în același timp un lucru care mi se pare foarte important: prefer să fiu sinceră cu tine și să-ți dau ocazia să găsești pe altcineva decât să te amăgesc că fac și să nu fac, luându-ți în felul ăsta și șansa de a căuta în altă parte.
3. Dacă rezonez cu subiectul dar nu am timp, încerc să negociez deadline-ul. Dacă e posibil, atunci NU devine o promisiune pentru mai târziu.
4. Indiferent dacă rezonez sau nu cu subiectul, câtă vreme răspunsul pentru acum e NU, încerc să-i dau persoanei alternative – cu alți oameni care pot face același lucru pe care l-aș fi făcut eu.

A, nu, nu va fi simplu pentru cel care și-a obișnuit anturajul cu un perpetuu “DA”. E posibil să apară și niște sprâncene ridicate. Care e totuși câștigul tău? Când dai la o parte balastul – lucrurile pe care le faci doar din obligație (și, sigur, nu poți să le dai la o parte chiar pe toate – unele ar putea avea legătură cu jobul tău – căci, oricât de fain ar fi jobul, o avea și părțile lui mai puțin plăcute!), rămâne sol fertil pe care să așezi ceea ce te bucură. Lucruri mici și mari care nu încap azi pentru că te-ai lăsat condus de teamă sau rușine, de ce spun sau cred oamenii își vor face loc în viața ta, așa încât, atunci când o vei face, să spui DA cu toată inima.