TIMP pentru noi

• La semnalul următor va fi ora.

Învârteam cele trei cifre ale telefonului cu disc pentru că nu aveam ceas în casă și simțeam cumva că se apropie vremea să vina ai mei de la serviciu.  Mă pregăteam din timp deci, așa încât atunci când se auzea cheia în broască, toți șefii îngerilor părea că s-au coborât asupra blondinei tunse castron,  concentrată complet deasupra caietului de teme. Mă trădau  juliturile proaspete,  pe care doar scoarța de copac știe să le așeze pe genunchi.

• La semnalul următor va fi ora!

Și o voce metalică îți comunica precis ora și secunda. Era un apel taxabil din câte-mi amintesc. Modic, dar costa.

Au fost însă vremuri când Ruth Bellville, cunoscută și sub numele de Greenwich Time Lady, a făcut o avere vânzând….timp.

Într-o piațetă aglomerată era instalat un ceas pe care tatăl lui Ruth, John, angajat la Observatorul Greenwich, îl regla în fiecare dimineață. Pe bază de abonament sau cu taxă suplimentară pentru one timeri, Ruth dezvelea ceasul, așa încât oamenii pentru care timpul conta să-și poata regla ceasurile.

În 1836 serviciul avea peste 200 de abonați.

Îți dai seama, uitându-te în urmă, ce drum lung am străbătut până aici și totuși, cât timp pierdem cu tot felul de ciondăneli pe care nu le-am mai avea daca am investi putin mai mult timp în calitatea relațiilor noastre. Cu noi, cu familiile noastre, cu prietenii și apoi cu cercul lărgit – cu omul care ne vinde pâinea, cu vecinul pe care-l vezi singur ore în șir pe banca din fața blocului, cu colegii de grădiniță sau de școală ai copilului tău.

Și-mi vine în minte cântecul celor de la  Om la LUNA – E Timp pentru noi, așa că-mi iau azi puțin timp să stau sub un stejar bătrân și să câștig niște timp bun cu o carte în mână.

Informațiile despre Beth le-am aflat din Newsletterul Savantgarde.