Bumerang

Dacă intru într-o încăpere în care sunt foarte mulți oameni, e o probabilitate destul de mare  ca acolo să fie măcar o persoană care a trecut pe la cursuri – fie la dicție, fie la public speaking. Prima reacție când ne vedem e bucurie. Ți-aduci aminte când…cum… ce… După entuziasmul inițial văd cum pe chipul omului apare norul: “Aoleu, acum, că ești aici, trebuie să vorbesc corect?”

M-am amuzat de multe ori pe tema asta. Până aseară, când am vorbit la un eveniment organizat de o companie cu ai cărei angajați am lucrat destul de mult în ultima vreme. Să tot fi fost vreo 15 dintre cursanții mei acolo. Unii dintre ei se pregătiseră cu mine fix pentru acest eveniment, așa că ne-am retras într-un colțișor pentru o verificare de ultim moment. Evident, a apărut și replica – „Am și mai mari emoții, acum că știu că ești aici și te uiți la noi.”

Ce n-au știut ei – și chiar și mie mi-a fost greu să anticipez, e că pentru mine, în astfel de momente, e la fel de complicat. Puteam să fiu pur și simplu unul dintre vorbitori. Dar înainte de a deschide gura mi-am spus în gând: „ Aoleu, acum, că ei sunt aici, chiar că trebuie să am grijă cum vorbesc!”

Promoții întregi de cursanți, considerați-vă răzbunați!