Plăcintă de mere

Mesajul primit de la grădiniță părea mai degrabă inofensiv, ba chiar drăguț!

“Vă lansăm o provocare! Alături de copii să pregătiți, din fructe sau legume de toamnă – dulceață, placintă, zacuscă, nuci umplute sau ale produse făcute în casă!”

O ocazie perfectă de a mai face lucruri cu Radu!  Unde mai pui că aveam în casă mere culese chiar de el din copac. Ca să nu mai spun că la capitolul Plăcintă cu mere sunt imbatabilă!

Zis și…

Sunt un adult responsabil și asumat. Înțeleg perfect combinația dintre copil și făină. Și degețele murdare de unt. O să strâng, aia e! N-am știut că adevărata provocare nu e nici măcar separatul albușului de gălbenuș! Nu! Drama începe când ai îndrăznit să spargi oul în locul lui. Practic, i-ai pus la îndoială toată stima de sine, tot ce a încercat el de-a lungul celor 4 ani să-ți arate că a învățat. Oul nr. 2 se sacrifică pe altarul experimentelor de tip încercare-eroare.  La fel și oul nr. 3. Și 4. La 5 mă uit panicată în frigider să văd câte mai avem. Iar când pândești momentul în care nu era atent și despici aproape imperceptibil coaja, cât să nu se mai amestece alburiu cu galben, practic ți-ai semnat condamnarea. Unii numesc asta tantrum. Eu cred că e pedeapsa pentru păcatele din ultimele 6 vieți și ți se oferă șansa astfel să te speli de ele. În timp ce încerci să liniștești dragonul, merele se ard liniștite la foc mic și capătă gustul ăla amărui care te face să le arunci cu tot cu cratiță.

Numeri rar până la 1.497.632 ca să te calmezi, așezi copilul la lego și cureți alte 7 mere, pe care le așezi cu stafidele la foc miiiiic, peste care torni apă, fie ce-o fi numai să nu se mai lipească. Zenul revine treptat, căldura maternă se reinstalează, îndulcită și de mirosul de ghimbir care iese din cuptor. Toamna e peste tot,  inclusiv în auriul crustei pe care o vezi deja cum se înghesuie peste imbatabila ta plăcintă cu mere.

• Mama, ești drăguță foc!
• Dă-mi un pupat atunci!
• Nu mai am, s-au dus toți la culcare!

Îl simți moliconos în brațele tale, îi pupi tălpile și-l bagi în pat dar ghiaurul se trezește brusc la contactul cu perna: POVESTEEE.  Și ca o salbă de ouă sparte, povestea 1 eșuează, ochii sunt în continuare deschiși, la povestea 2 sunt admonestată discret  „ – De ce n-ai făcut ca șoarecele, mama? Ieri ai făcut ca șoarecele!” Nu mă-ntrebați cum am făcut, că șoarece sigur n-a fost dar pot să spun că am scos flăcări pe nări când am simțit cum miroase a ars.

Și da, e aproape miezul nopții, copilul doarme iar eu tocmai am pus la cuptor a treia plăcintă cu mere. Imbatabilă, desigur.

La insistențele publicului, iată și rețeta:

5-7 mere curățate, tăiate mărunt, amestecate cu o lingură de zahăr, un praf de sare, o jumătate de linguriță de ghimbir și stafide. Puse pe foc până se înmoaie și apoi date afară la răcit.

2 gălbenușuri, amestecate cu 3 sferturi de pachet de unt, o lingură de zahăr și făină numa’ cât să iasă coca nici prea prea, nici foarte foarte – un strop mai vârtoasă decât cea de cozonac. Jumătate din cantitate se pune la odihnit în tavă, cealaltă se plictisește pe o farfurioară. Ambele se bagă la frigider până se răcesc merele.  Le răstorni în tava tapetată deja cu cocă, le întinzi cât să se împrietenească stafida cu bucățile de măr și le acoperi cu plapuma din restul de aluat. Mai sacrifici un gălbenuș de ou și-l îneci într-un strop de lapte iar amestecul asta îl pui fix înainte să bagi tava în cuptorul pre-încins. De aici mai ai doar un singur lucru de făcut: să te asiguri că nu se arde.