Supă…rare mare!

Oricât ar părea de neplauzibil, există și politicieni care muncesc foarte mult. Atât de mult, încât nu apucă să-și ia pauze de masă. Dacă n-aș fi cunoscut personal astfel de exemplare, aș fi crezut că sunt personaje de basm, plăsmuite de imaginația unor visători.  Atât de rare par/sunt, încât existența lor nu poate fi luată în seamă. Ba, mai mult, trebuie contestată!

De curând, o tânără politician, româncă, despre care știu sigur că e nu doar foarte dedicată misiunii pe care și-a asumat-o dar și apreciată pentru munca ei (de către colegi parlamentari europeni care știu să descifreze rapoarte cu un anumit grad de complexitate) a postat pe FB o imagine cu supa de la prânz, mâncată pe fugă între două ședințe. Textul care însoțea fotografia era despre realitatea ei, și anume că viața de parlamentar nu înseamnă implicit/exclusiv restaurante de lux și fițe.

Realitatea ei însă, (pe care, cunoscând-o pe această tânără europarlamentar, n-o pun la îndoială) e atât de îndepărtată de percepția oamenilor încât n-are dreptul să fie adevăr, n-are dreptul să existe. Și atunci trebuie nimicită. Și a fost. Nu vă recomand să citiți comentariile, sunt înfiorătoare. Dincolo de neîncredere, care poate fi de înțeles, e o cruzime a cuvintelor care mușcă din femeia politician cu așa o forță, încât am realmente senzația că dacă ar fi în fața lor, ar sfâșia-o și ar lăsa sângele să curgă șiroaie în piața publică, nu care cumva să-i mai vină cuiva ideea de a contesta percepția poporului.

Niccolo Machiavelli: ”A guverna înseamnă a-i face pe oameni să creadă”.  

Întrebarea e ce ar putea politicianul să învețe de aici. Ar trebui, poate, să pornească de la o teorie neplăcută, dar demonstrată deja: ce contează nu este la ce anume te uiți, ci ce anume vezi. Când știi (și  e suficient să fii observator, nu neapărat politician) care este imaginea omului politic, primul lucru la care e esențial să construiești e credibilitatea. Cu grijă la fiecare pas. Călcatul, fie și-ntr-o strachină cu supă, poate duce la pete pe imagine tare greu de scos.

Lasă-i pe cei din jur să vorbească despre omul din tine – va fi sigur mai eficient. Iar tu rămâi în rolul pe care ți l-ai asumat și demonstrează de acolo că meriți încredere.

E un paradox, știu – în timp ce clamează că vrea la nivel înalt pe unul de-ai lor, poporul nu te vrea om, ci doar profesionist. Și după cât și-a furat-o poporul ăsta, nu poți să nu-l înțelegi, chiar și când calcă, la rândul său, în strachina intransigenței.